*
*
*

PKF Finconta

Cunostinte locale, expertiza globala

Stiri si evenimente PKF Finconta

Homeschooling-ul afacerilor de familie din Romania

22 Aug 2018

Autor: Florentina Șușnea, Managing Partner, PKF Finconta

Globalizarea creste competitivitatea. Lumea este tot mai mica. Afaceri aflate la mii de kilometri distanta sunt in competitie directa pentru o cota din piata globala. Dispar companii cu traditie de zeci de ani ca sa le ia locul unicorni. Peisajul economic si social tot mai dinamic impune adaptarea la schimbare. Mantra care predomina este „esti agil ai viitor”.
Toate aceste aspecte sunt foarte bine intelese de afacerile de familie din intreaga lume din moment ce 30% dintre acestea predau stafeta catre cea de-a doua generatie, 10% celei de-a treia si 3% trec de borna celei de-a treia generatii. Nu acelati lucru se poate spune despre companiile din S&P 500 a caror durata medie de viata a scazut de la 67 de ani in 1927 la doar 15 ani in ziua de astazi.
Logevitatea afacerilor de familie
Afacerile de familie isi demostreaza valoarea in timp si datorita crearii unei culturi agile, care cultiva inovatia si recompenseaza gandirea neconventionala. Mai mult decat oricare alt fel de companii, afacerile de familie au in ADN-ul lor componenta antreprenoriala, permit greselile care isi propun imbunatatirea, folosesc social media si integreaza rapid in modelul lor de business cele mai noi tehnologii. Dovada? Randamentul tuturor acestor actiuni. Media de crestere previzionata de Fondul Monetar International al produsului intern brut la nivel global este 3,6% in timp ce media de crestere a veniturilor afacerilor de familie la nivel global in 2018 depaseste 9%.
Merita spus ca aceasta crestere se inregistreaza fara apelul la investitii din surse externe. Proprietarii prefera sa detina controlul nu pentru ca toata familia se ingrijeste de ”copilul” numit companie si nu vrea sa-l lase la gradinita companiilor din portofoliul unui investitor, ci pentru ca home schooling-ul de business raspunde mai rapid la schimbare. De exemplu, in segmente de piata cu potential, proprietarii iau decizii rapide, cu impact pe termen mediu si lung, ca urmare a schimbarilor rapide din mediul de business, fara sa treaca prin mecanisme decizionale complicate si sa privilegieze beneficiile pe termen scurt ale investitorilor.
In afacerile de familie, investitiile se fac in mod tintit pe zonele de crestere tocmai pentru a capitaliza de timpuriu ceea ce se profileaza drept un trend sau pentru a contracara efectul disruptiv al noilor tehnologii. Studiile ne arata ca zonele de interes investitional pentru afacerile de familie din acest moment sunt lansarea de noi produse si servicii, tehnologie, capitalul uman si capacitatea de productie.
Ce contributie au mostenitorii?
Asimilati generatiei de nativi digitali, mostenitorii au ochiul format sa identifice potentialul de castig sau de amenintare a unei tehnologii sau inovatii disruptive. Sunt un fel de ”gardieni ai galaxiei” in ce priveste identificarea trendurilor care pot sa remodeleze piata in care activeaza compania pe care o vor mosteni de la parinti. Tocmai de aceea rolul lor este foarte important. In masura in care ei sunt integrati mai repede si implicati in business, seniorii asigurandu-se sub toate aspectele ca succesorii isi pot asuma responsabiltatile, se poate asigura continuitatea, se creste coeziunea familiei si performanta operationala.
Actiuni cheie pentru a avea o afacere de familie agila

  1. Instruirea temeinica a succesorilor la scoli de renume astfel incat afacerea sa nu fie supusa vreunui risc si sa fie lasata pe maini bune
  2. Cultivarea unui mediu de lucru in care greseala nu este penalizata, ci recompensata atunci cand este orientata spre imbunatatirea proceselor, produselor sau serviciilor
  3. Organizarea unor echipe de lucru mixte, atat ierarhic cat si functional, care sa genereze solutii inovative si solutii de raspuns la ceea ce face concurenta, sau afacerile din alte industrii
  4. Ucenicia mostenitorilor in cadrul companiei alaturi de parinti ii ajuta sa inteleaga situatiile financiare ale companiei si sa faca un management financiar solid relevant in luarea deciziilor
  5. Implicarea mostenitorilor in operatiunile companiei prin colectarea talentelor lor de nativi digitali si tranzitia lor din rolul de ”copilul proprietarului” catre viitorul CEO

Get In Touch

Completati formularul pentru a ne contacta

* *
*