Priorități pentru raportarea sustenabilității
Interesul crescut al investitorilor din noua generație cu privire la aspectele de mediu, impact social și guvernanță (ESG) crește importanța informațiilor privind alocarea capitalului.
Raportări, comunicări, taxonomii, rating-uri, sunt tot atâția vectori de comunicare care transmit informație ce mișcă indicatori bursieri.
Emitenți sau destinatari, de la investitori, membri ai consiliilor directoare, management, angajați, societate civilă la furnizori de rating-uri, auditori, factori de reglementare și legiuitori, cu toții alcătuiesc ecosistem informațional relevant pentru ESG.
În ciuda susținerii unui standard global de raportare a sustenabilității lipsește unanimitatea cu privire la modalitatea de aplicare a metricelor și utilizarea datelor din acest ecosistem informațional.
Se conturează, însă, o majoritate în rândul investitorilor care doresc ca raportarea ESG să fie măsurată prin relație cu un standard global solid care să devină cerință obligatorie.
Armonizarea diferitelor sisteme de reglementare precum și contextele sociale și politice diferite adaugă noi provocări privind viteza și modalitățile de dezvoltare și implementare a ESG.
Există însă cinci arii de intervenție pentru ca raportarea ESG să fie de încredere și utilă decizional.
1. Creșterea transparenței indicatorilor compoziți
O companie primește un punctaj pe o gamă largă de aspecte ESG, cu ponderi diferite acordate fiecărei probleme. Aceste probleme includ totul, de la schimbările climatice la poluare și deșeuri, de la răspunderea pentru produse până la transparența fiscală.
Vor continua să existe provocări privind calcularea impactului social sau analiza performanței unui companii în ce privește mediul, dar creșterea transparenței acestor indicatori compoziți aduce un plus de acuratețe pentru calcularea rating-ului ESG.
2. Creșterea înțelegerii utilizării informației
Informațiile privind sustenabilitatea pot servi la două scopuri: pentru a evalua riscul financiar și pentru a evalua impactul social.
Aceste utilizări nu se exclud reciproc, dar sunt ușor de confundat. Deși există suprapuneri, rămâne nevoia de mai multă claritate cu privire la cazurile de utilizare distinctă a informațiilor privind sustenabilitatea.
De asemenea, există o oportunitate pentru părțile interesate din ecosistem să ia în considerare modul în care pot răspunde nevoilor tuturor utilizatorilor de informații despre sustenabilitate.
3. Stabilirea condițiilor care să permită asigurarea
Pe măsură ce cererea de asigurare (assurance) crește, va fi esențial ca actorii din ecosistemul informațional de sustenabilitate să recunoască și să adere la conceptul de management al riscului cunoscut sub numele de „cele trei linii de apărare”.
Aceste linii sunt: 1. control intern, 2. asigurare externă independentă, 3. supraveghere privind aspectele de reglementare. Recunoscute pe scară largă, aceste linii de apărare sunt esențiale pentru construirea încrederii și menținerea unui sistem de raportare riguros care oferă informații precise și imparțiale.
4. Dezvoltarea de clasificări comparabile și interoperabile
Clasificările sunt sisteme care determină ce activități economice ar trebui considerate sustenabile. Ele pot ajuta la înlăturarea confuziei cu privire la ceea ce este considerat sustenabil și ceea ce nu este, oferind un reper clar, bazat pe date, cu privire la motivul pentru care o anumită activitate se încadrează (sau nu) clasificării de sustenabilitate.
5. Facilitarea procesului de adoptare în țările emergente
Absența datelor privind sustenabilitatea în economiile emergente sugerează necesitatea reducerii barierelor pentru participanții de pe piață din aceste economii de a genera și oferi informații despre sustenabilitate.
Acest lucru nu înseamnă susținerea aplicării unor standarde diferite deoarece ar putea fi contraproductive. Dimpotrivă necesită perfecționarea asistenței tehnice oferite și a includerii economiilor emergente în ecosistemul informațional de sustenabilitate.
Mișcarea privind sustenabilitatea este la început. Lumea se schimbă într-un ritm fără precedent. În aceste vremuri, o companie trebuie să investească în cei trei factorii cheie de creștere pe termen lung: oameni, comunități și mediu.
Florentina Șușnea este Managing Partner în cadrul companiei PKF Finconta. Experiența ei profesională de peste 26 de ani cuprinde domeniile de audit statutar și IFRS, consultanță fiscală, probleme de rezidență fiscală, restructurare financiară și fiscală, documentație și politici de Transfer Pricing, fuziuni și divizări, M&A, expertize judiciare, contabile și fiscale, due diligence de achiziții. Florentina este membru acreditat al următoarelor organizații profesionale: Camera Consultantilor Fiscali, Camera Auditorilor Financiari din România, Camera Expertilor și Contabililor Autorizați din România si Association of Certified Anti-Money Laundering Specialists. A absolvit Facultatea Finanțe-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice, București, Facultatea de Drept din cadrul Universității ”Titu Maiorescu”, programul MBA de la Tiffin University din SUA, este doctor în economie și a urmat numeroase cursuri naționale și internaționale în domeniul fiscal. florentina.susnea@pkffinconta.ro
