Prețurile de transfer devin un pilon strategic pentru CFO

De ce prețurile de transfer nu mai reprezintă doar o obligație de conformare, ci o componentă esențială a guvernanței financiare

În ultimii ani, prețurile de transfer au trecut de la statutul de obligație și conformare fiscală la un instrument strategic de management financiar.

Pentru un CFO, acest domeniu nu mai reprezintă doar un set de reguli tehnice, ci un mecanism prin care se gestionează și minimizează riscul fiscal, se susțin marjele de profitabilitate, se asigură stabilitatea financiară și se construiește o relație predictibilă cu autoritățile fiscale.

Profilul de țară publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) la finalul anului 2025 confirmă ceea ce consultanții observă de ani buni: legislația națională privind prețurile de transfer este aliniată la standardele internaționale, dar are particularități locale care pot influența semnificativ modul în care companiile își structurează tranzacțiile intra-grup.

Pentru un CFO, înțelegerea acestor particularități nu este doar utilă, ci esențială pentru o guvernanță financiară solidă.

1. România și principiul valorii de piață

Orice discuție despre prețurile de transfer începe cu principiul valorii de piață (Arm’s Length Principle). Principiul valorii de piață a fost introdus în legislația fiscală din România încă din anul 1994 și presupune că tranzacțiile între părți afiliate trebuie realizate în condiții similare celor între părți independente.

Deși România nu este încă membră OCDE, legislația națională prevede Liniile Directoare privind prețurile de transfer pentru companiile multinaționale și administrațiile fiscale, emise de către OCDE (Liniile directoare OCDE) ca fiind sursă principală de interpretare pentru aplicarea principiului valorii de piață.

În practică, acest principiu presupune că orice tranzacție intra-grup (i.e. servicii, bunuri, licențe, finanțări, alocări de costuri etc.) trebuie să reflecte condițiile care ar fi fost negociate între părți independente.

Pentru un CFO, implicațiile sunt clare:

• tranzacțiile intra-grup trebuie să respecte principiul valorii de piață;
• politicile prețurilor de transfer trebuie aliniate cu Liniilor directoare OCDE și legislației naționale;

• documentarea trebuie să fie clară și defensabilă în controale fiscale;
• analiza prețurilor de transfer este un proces continuu, care trebuie integrat în calendarul anual de raportare și planificare financiară.

Într-un context fiscal în care inspecțiile privind prețurile de transfer sunt tot mai complexe, principiul valorii de piață devine un instrument de guvernanță, nu doar o cerință de conformare.

2. Liniile directoare OCDE

În linie cu practica internațională, România aplică Liniile directoare OCDE privind prețurile de transfer în mod prospectiv, de la momentul adoptării sau integrării acestora în legislația națională ori în ghidurile administrative.

Totuși, în măsura în care versiunile ulterioare ale Liniilor directoare OCDE aduc clarificări ale principiilor existente, autoritățile fiscale le pot avea în vedere și pentru perioade anterioare, cu condiția să nu contravină legislației interne sau tratatelor de evitare a dublei impuneri.

Avantaje:

• predictibilitate în interpretarea regulilor privind prețurile de transfer
• aliniere la practici internaționale, facilitând astfel implementarea politicilor  grupurilor multinaționale
• reducerea riscului de interpretări divergente între jurisdicții fiscale.

Responsabilități:

• monitorizarea actualizărilor și clarificărilor OCDE
• actualizarea politicilor de prețuri de transfer în linie cu aceste evoluții
• revizuirea periodică a condițiilor de piață.

Pentru un CFO, acest cadru implică o abordare proactivă, în care prețurile de transfer trebuie gestionate continuu, prin aliniere la standardele OCDE  și anticiparea riscurilor fiscale, nu doar ca reacție la controalele fiscale.

3. Metode de stabilire a prețurilor de transfer

Legislația națională recunoaște toate metodele de stabilire a prețurilor de transfer recunoscute de Liniile directoare OCDE, iar selectarea celei mai adecvate metode se bazează pe identificarea acelei metode care, având în vedere circumstanțele aferente tranzacției analizate, oferă cea mai potrivită măsură sau cea mai bună estimare a unei valori de piață.

Alegerea metodei trebuie să țină cont de:

• gradul de comparabilitate între tranzacția dintre părțile afiliate și cea dintre părți independente
• acuratețea informațiilor disponibile
• circumstanțele economice și funcționale ale tranzacției.

Pentru un CFO, acest lucru înseamnă că:

• alegerea metodei trebuie să fie aliniată cu profilul funcțional și modelul operațional al societății și defensibilă în fața ANAF
• analiza conformității cu principiul valorii de piață trebuie documentată corespunzător
• orice schimbare de metodă trebuie justificată din perspectivă economică și susținută prin documente justificative.

În practică, există o tendință de utilizare a metodelor bazate pe profit (i.e. marja netă și împărțirea profitului), având în vedere faptul că elimină diferențele funcționale dintre partea testată și entitățile comparabile, însă pentru anumite tipuri de tranzacții, în funcție de disponibilitatea și calitatea datelor comparabile, metodele tradiționale (i.e. compararea prețurilor, cost plus și prețul de revânzare) pot fi mai adecvate, fiind, de asemenea, recomandate de Liniile directoare OCDE ca metode preferate, atunci când circumstanțele permit.

4. Studii de comparabilitate (benchmarkings)

Conform legislației din România, în cadrul unei analize de benchmarking pentru testarea valorii de piață a tranzacțiilor cu părți afiliate, criteriul geografic trebuie aplicat în mod gradual: local, UE, pan-european și internațional. În lipsa unor comparabile locale (aspect analizat riguros de autoritățile fiscale), pot fi utilizate comparabile externe, de exemplu la nivelul UE, ca etapă următoare.

Preferința pentru comparabilele locale poate limita uneori opțiunile, mai ales în industriile unde este dificilă identificarea unor entități cu profil funcțional similar. Pe de altă parte, aceasta poate reflecta dorința autorităților fiscale de a asigura relevanța rezultatelor prin raportare la condițiile specifice pieței locale.

În ceea ce privește perioada de analiză, există o preferință a autorităților fiscale pentru testarea conformității cu principiul valorii de piață pe baza unei analize anuale, aceasta fiind uneori limitată de disponibilitatea întârziată a datelor financiare în bazele de date utilizate în analizele de prețuri de transfer. În aceste condiții, se recurge frecvent la analize multianuale, în conformitate cu Liniile directoare OCDE.

Pentru un CFO, implicațiile sunt:

• necesitatea utilizării unor seturi de comparabile care includ entități locale, atunci când sunt disponibile;
• potențiala restrângere a intervalelor de piață, ca urmare a unei baze de comparabile mai limitate;
• riscul ajustărilor de prețuri de transfer în cazul utilizării comparabilelor internaționale fără o justificare economică și de comparabilitate adecvată.

Întrucât condițiile de piață suferă modificări continue, este recomandată actualizarea anuală a studiilor de comparabilitate, pentru monitorizarea continuă a profitabilității în raport cu entități independente similare. O astfel de abordare contribuie la reducerea riscurilor fiscale, inclusiv a potențialelor ajustări de prețuri de transfer din partea autorităților fiscale.

5. Intervalul de piață și ajustarea la mediană

Conform legislației locale, intervalul dintre cuartila inferioară și cea superioară reflectă valoarea de piață, iar tranzacțiile intra-grup sunt considerate conforme dacă se încadrează în acest interval, în timp ce, în cazul ajustărilor efectuate în cadrul unei inspecții fiscale, acestea se realizează la nivelul medianei intervalului de comparabilitate.

Astfel, consecința practică este relevantă: dacă marja de profitabilitate înregistrată de o societate se situează în afara intervalului intercuartilar, există riscul unei ajustări la nivelul medianei, în timp ce ajustările voluntare pot fi realizate de contribuabili pentru a se poziționa în orice punct din intervalul intercuartilar.

Pentru un CFO, acest lucru înseamnă:

• necesitatea de a asigura încadrarea marjelor în intervalul intercuartilar și o poziționare adecvată în interiorul acestuia;
• utilizarea ajustărilor voluntare pentru alinierea la interval și reducerea riscurilor fiscale;
• reevaluarea periodică a tranzacțiilor intra-grup pentru prevenirea ajustărilor

6. Documentația privind prețurile de transfer

Cerințele din România privind documentația prețurilor de transfer respectă standardul pe trei niveluri stabilit de acțiunea 13 a OECD privind BEPS și Codul de conduită al UE privind documentația privind prețurile de transfer pentru întreprinderile asociate, dosarul standard, dosarul local și raportarea pentru fiecare țară în parte (CbCR).

Obligație de întocmire a dosarului prețurilor de transfer

Categorie contribuabil	Praguri de semnificaţie	Termen de întocmire	Obligativitate
Mari contribuabili	Desfăşoară tranzacţii intra-grup cu o valoare mai mare sau egală cu oricare din pragurile de semnificaţie: – 200.000 EUR, în cazul dobânzilor încasate/plătite pentru servicii financiare; – 250.000 EUR, în cazul tranzacţiilor privind prestările de servicii primite/prestate; – 350.000 euro, în cazul tranzacţiilor privind achiziţii/vânzări de bunuri corporale sau necorporale.	Termenul de întocmire a dosarului preţurilor de transfer este termenul legal stabilit pentru depunerea declaraţiilor anuale privind impozitul pe profit, pentru fiecare an fiscal.	Anuală
Mari contribuabili care nu îndeplinesc  pragurile de mai sus   Contribuabili mici şi mijlocii	Contribuabilii mici şi mijlocii care desfăşoară tranzacţii intra-grup cu o valoare mai mare sau egală cu oricare din pragurile de semnificaţie: – 50.000 EUR, în cazul dobânzilor încasate/plătite pentru serviciile financiare; – 50.000 EUR, în cazul tranzacţiilor privind prestările de servicii primite/prestate; – 100.000 EUR, în cazul tranzacţiilor privind achiziţii/vânzări de bunuri corporale sau necorporale.	La solictarea organului de inspecţie fiscală, pe durata unei inspecţii fiscal.	La cererea organelor fiscale
ContribuabiliI care nu se încadrează în pragurile menţionate mai sus, vor documenta respectarea principiului valorii de piaţă, în cadrul unei inspecţii fiscale, conform regulilor generale prevăzute de reglementările financiar-contabile şi fiscale în vigoare.

Dosarul prețurilor de transfer include informații despre grup (i.e. structură, activitate, politici de prețuri de transfer etc.), despre contribuabilul analizat (tranzacții, analiză funcțională, condiții economice și metodologie de stabilire a prețurilor de transfer), precum și alte elemente relevante pentru evaluarea conformității cu principiul valorii de piață.

Neprezentarea/prezentarea incompletă a dosarului preţurilor de transfer oferă dreptul autorităților fiscale de a estima valoarea de piață a prețurilor de transfer utilizate de contribuabil în cadrul tranzacțiilor intra-grup, ducând astfel la ajustări calculate de autorităţile fiscale în baza propriilor analize de benchmarking.

Pentru un CFO, documentația prețurilor de transfer nu este doar o obligație de conformare, ci un instrument de management al riscului fiscal, dar care necesită pregătirea la timp și menținerea unei documentații complete și coerente. Un dosar bine pregătit poate reduce semnificativ durata și intensitatea unei inspecții fiscale.

7. Certitudine fiscală prin APA

Acordul de preț în avans (APA ­- Advance Pricing Agreement) reprezintă o înțelegere între contribuabil și autoritățile fiscale, prin care se definesc criteriile de determinare a prețurilor de transfer pentru anumite tranzacții, pentru o perioadă determinată. Astfel, pentru tranzacțiile acoperite de APA, contribuabilul beneficiază de certitudine fiscală, fiind necesară doar demonstrarea respectării condițiilor stabilite în acord, pe durata de valabilitate a acestuia.

Pentru companii, un APA poate reprezenta:

• o ancoră de stabilitate fiscală;
• o protecție împotriva ajustărilor;
• o reducere a riscului de dispute internaționale;
• o claritate în planificarea financiară.

Pentru un CFO, APA-ul este un instrument strategic, mai ales pentru tranzacțiile complexe sau cu expunere mare la riscuri fiscale, oferind certitudine asupra tratamentului de prețuri de transfer și reducând riscul ajustărilor și al disputelor cu autoritățile fiscale.

În concluzie

Mediul fiscal din România este aliniat la standardele internaționale, dar cu particularități locale care pot influența semnificativ riscul fiscal.

Pentru un CFO, prețurile de transfer nu mai pot fi tratate ca un exercițiu punctual de conformare, ci ca un element integrat al guvernanței financiare.

Alinierea la principiul valorii de piață, la standardele OCDE și la particularitățile locale implică o abordare structurată și continuă, în care deciziile privind tranzacțiile intra-grup sunt corelate cu modelul operațional, strategia de business și obiectivele de profitabilitate.

De aceea este important să puteți:

• integra analiza prețurilor de transfer în procesul de planificare financiară;
• asigura o documentație riguroasă;

• reevalua periodic tranzacțiile intra-grup pentru prevenirea ajustărilor;
• anticipa riscurile fiscale;
• utiliza instrumente precum APA pentru stabilitate pe termen lung.

Într-o economie în care transparența fiscală devine normă, iar inspecțiile privind prețurile de transfer sunt tot mai complexe și sofisticate, principiul valorii de piață se transformă dintr-o cerință de conformare într-un instrument de guvernanță, iar prețurile de transfer devin un pilon strategic al guvernanței financiare.