Gestionarea schimbării într-o lume alertă

Gestionarea schimbării

Gestionarea schimbării într-o lume alertă

De ce managementul schimbării este vital? Deoarece viteza cu care se produce schimbarea poate ruina companii care sunt de ani de zile lideri de piață și poate propulsa start-up-uri în locul lor. Iată de ce gestionarea schimbării într-o lume alertă este esențială.

Apar noi modele de business, noi competitori, noi modalități de valorificare a datelor, lanțuri de aprovizionare transformate, noi clienți. Ritmul este alert și complex, incertitudinea este singura constanță.

Ca lider îți dai seama că modelele de operare consacrate nu mai funcționează, dar nu ești sigur care sunt modelele noi care pot funcționa.

Prin urmare gestionarea eficientă a schimbării se impune drept una dintre cele mai importante calități de leadership pe care le poți dezvolta, iar comportamentele descrise aici sunt cele mai importante în acest sens.

Acceptarea schimbării

Dacă este să sistematizăm răspunsul la schimbare în funcție de atitudine, acesta este de două feluri: reactiv și proactiv. Cel mai des întâlnit este cel reactiv, care vine din atenția deosebită pe care o dă subconștientul supraviețuirii.

Trecând peste unele dezavantaje ale acestui tip de răspuns la schimbare, reactivitatea dă avantaj liderului de a comunica în mod clar „de ce-ul”, „cum-ul” și „scopul final al schimbării”. Atunci când oamenii văd un motiv clar pentru schimbare, acceptarea măsurilor de gestionare a acesteia este mai rapidă.

Pregătire și agilitate

Cunoștințele domeniului și abilitățile mentale de a funcționa bine în medii complexe fac casă bună cu gândirea critică. Din această combinație poate să rezulte maniera agilă de a vedea leadership-ul. Liderii agili se pot adapta rapid la schimbări și pot învăța rapid din greșeli.

De exemplu managementul performanței trebuie actualizat periodic la realitatea în schimbare dacă vrem să avem performanță. KPI-urile trebuie adaptate la noile sarcini.

Ca lider, nu trebuie să fii dotat în mod excepțional atât cu pregătirea cognitivă, cât și cu abilități de gândire critică. Dar trebuie să știi unde poți valorifica talentele altor lideri pentru a avea rezultatele dorite.

Comunicare empatică

Comunicarea de la cel mai înalt nivel contribuie enorm la reușita managementului schimbării. Și pe platforma de comunicare se construiește gestionarea schimbării.

Aceasta înseamnă modul în care comunici cu alți lideri și, poate și mai important, cum comunici cu angajații. Dacă aceștia nu înțeleg motivul schimbării sau nu li se oferă informațiile de care au nevoie, lucrurile se pot prăbuși rapid.

Când obiectivele proiectelor se schimbă, poate fi neliniștitoare pentru angajați absența unor linii directoare clare. Liderii agili pot învăța să accepte lipsa de informații clare, cu toate acestea,  comunicarea cu personalul  trebuie să fie clară și cu scop.

Deschiderea la învățare continuă

Unii oameni se adaptează mai bine la schimbare decât alții, dar pentru cei care se străduiesc poate fi o mare oportunitate de învățare. În calitate de lider, este datoria ta să dai putere angajaților să se simtă încrezători în schimbare.

Termenul „agilitate de învățare” se referă la dorința de a gândi în afară șabloanelor, de a-și asumă riscuri și de a învăța rapid din ele. Construirea unei culturi în care oamenii să se simtă confortabil să inoveze și să împărtășească idei este cheia pentru a deveni o organizație agilă de învățare. Condiția este să fie sprijiniți.

Feedback-ul autentic și coachingul individual cu privire la răspunsul la accelerarea schimbării vor contribui în mare măsură la sprijinirea angajaților când trec prin schimbare. Rezultatul? Liderul va fi susținut de angajați în procesul de schimbare.